Selecția naturală este un concept central al biologiei evoluționiste, introdus de Charles Darwin în secolul al XIX-lea. În esență, selecția naturală este procesul prin care organismele care sunt mai bine adaptate la mediul lor au o șansă mai mare de …
Întrucât se tot aruncă în spațiul public – în vederea luării pulsului, evident – ideea unei taxări pe emisiile de carbon la nivel de gospodărie, am stat și eu puțin strâmb, ca să judec drept, cum zice vorba, și am …
Mă gândesc să mă bag și eu pe cripto (repede, până nu cade șandramaua). Deja conceptul îmi este clar: kriptocolaci. Ideea ar fi asta: în Ro cererea de kurtocs colacs e destul de mare și e pe un trend ascendent. Voi …
Divertismentul sau distracția (entertainment), respectiv petrecerea plăcută a timpului, a fost prezentă în istorie sub o formă sau alta dintotdeauna – fie prin poveste, prin muzică, prin teatru sau prin zicători pline de umor sau prin glume. Poate pentru că …
Am urmărit de curând un serial pe Netflix, de ”supraviețuire” – Keep breathing sau (oarecum neinspirat tradus în română) Respiră adânc. Iată trailerul: https://youtu.be/pfhCEXLnQh8Lăsând la o parte o serie de elemente neverosimile sau chestiuni de scenariu (de altfel bun), filmul …
7 ani în natură sau de ”acasă” De curând am avut o tabără foarte faină la Brebu (Prahova), dedicată picilor cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani și mi s-au cristalizat câteva idei pe care vreau să le prezint …