Voi plăti taxa pe carbon când…

Întrucât se tot aruncă în spațiul public – în vederea luării pulsului, evident – ideea unei taxări pe emisiile de carbon la nivel de gospodărie, am stat și eu puțin strâmb, ca să judec drept, cum zice vorba, și am zis să nu tac, totuși.

Mie îmi cam dă cu rest, când văd anumiți algoritmi de calcul, care dau valori exagerate pentru o familie cu resurse modeste, în condițiile în care am senzația tot mai acută că grija de mediu se aruncă strict în cârca persoanelor din clasa de mijloc (dacă o mai exista) și cea săracă.

În legătură cu carbonul, gazele cu efect de seră și schimbările climatice discuția este mult mai amplă și departe de a fi tranșată la nivel științific. Cât din ceea ce percepem real ca schimbare a climei (deci, efecte) poate fi pusă pe seama emisiilor antropice de dioxid de carbon, cât pe seama unei variabilități naturale la scară temporală mai mare și cât pe seama fluctuațiilor activității solare? Nu intru foarte mult în detalii de natură științifică, dar cine este curios poate căuta mai mult. Însă dacă facem o socoteală matematică relativ simplă, putem rezuma într-o frază lucrurile: dioxidul de carbon reprezintă cam 0,04% din amestecul gazos de-i zicem generic atmosferă, contribuția antropică de dioxid de carbon nu e foarte clar cât ar fi procentual (pentru că intră în procesele complexe ale circuitului carbonului la nivel planetar și este absorbit în procente diferite), efectul de seră natural este dat în proporție de aproximativ 75% de vaporii de apă din atmosferă, 20% de dioxidul de carbon, iar restul de 5% de alte gaze cu efect de seră.

Așadar, cât ar putea influența efectiv emisiile antropice de dioxid de carbon funcționarea planetară a sistemului climatic? Cât întelegem noi, ca umanitate, din complexitatea și dinamica proceselor care alcătuiesc sistemul climatic și complicata țesătură de cauze și efecte, înlănțuite în fel și chip, chiar făcând uz de modele complexe, inteligență artificială care rumegă ”big data” meteo și alte instrumente moderne? Au mai fost în istorie – în Evul Mediu bunăoară – fluctuații mai mari ale temperaturii medii globale, fără să fi contribuit omul în vreun fel decelabil științific (o fi contribuit moral, cum ziceau strămoșii, dar asta nu intră sub microscopul științei).

Pentru că există finanțare serioasă pentru ”schimbările climatice”, există comisii și comiții care mai de care mai științifice, începând cu IPCC și sfârșind cu cele mai mici departamente sau echipe de cercetare. Povestea cu ”schimbările climatice” e foarte ”catchy” și se finanțează imediat. Hm… dacă mă gândesc să folosesc dictonul ”follow the money”, voi intra probabil în categoria conspiraționiștilor, așa că mă abțin momentan. Dar pare cel puțin suspectă ușurința și viteza cu care se finanțează orice demers de cercetare care are în titlu sintagma ”schimbări climatice”. Dacă doresc să studiez – să zicem – gândacul de bălegar, nu primesc finanțare prea repede, chiar dacă sărăcuțul gândac ar intra în declin și ar ajunge specie periclitată. În schimb, dacă spun ”modificarea modelului de distribuție spațială a gândacului de bălegar ca urmare a schimbărilor climatice”, finanțarea este asigurată. Că rezultă modele sau prognoze realistice sau fantasmagorice nici nu mai contează, ceea ce pare să conteze în final este încrustarea în circumvoluțiunile tuturor creierelor a ”realității de netăgătuit” că schimbările climatice au cauze antropice.

Apoi această certitudine – că suntem vinovați de schimbările climatice – odată săpată adânc în mințile multora (ca să nu folosesc mentalul colectiv – un termen grotesc), politicile de combatere a schimbărilor climatice pot fi cât de absurde, că tot vor fi agreate de majoritatea oamenilor la un moment dat. Între politicile absurde, taxa pe carbon pentru gospodării primește degajat locul de frunte. Nu pot să nu asociez taxa pe carbon pentru gospodării cu un silogism emis de un vechil din basmul pentru copii ”Chipolino”. Acolo toate personajele erau fie legume, fie fructe, iar signor Pătlăgea, vechilul cel rău al contesei Vișina, rumega în pat, înainte de a adormi următorul silogism: ”Dacă contesa Vișină e stăpâna pământului acestuia, atunci ea e și stăpâna aerului. De mâine voi pune un nou bir pentru sătenii care răsuflă mai adânc”. Nu văd taxa pe carbon pentru gospodării ca pe ceva mai puțin absurd decât modul în care a stabilit signorul Pătlăgea birul pe aerul răsuflat mai adânc.

Ca urmare – pentru că am senzația că suntem din ce în ce mai des și mai mult luați de fraieri – eu zic așa:

1) voi plăti taxa pe carbon când se va stabili un mecanism clar și științific de decelare a efectelor dioxidului de carbon de origine antropică de efectele dioxidului de carbon de origine naturală și se va putea pune degetul pe impactul nostru antropic în mod clar, cert, de netăgăduit de către nimeni. Până atunci, nu pot să îl văd altfel decât un nou bir pus de un fel de signor Pătlăgea existent la nivel suprastatal;

7) voi plăti taxa pe carbon după ce vor plăti cei care au bubuit conducta Nord-Stream proporțional cu ceea ce au eliberat în atmosferă – milioane de metrii cubi de gaz metan, în actul de terorism economic de cel mai mare calibru din secolul acesta. Să nu uităm că gazul metan este de multe ori mai periculos decât dioxidul de carbon în privința capacității de reținere a căldurii, deci de contribuție la efectul de seră. Noi, europenii, am trecut cu vederea prea ușor evenimentul și suedezii au închis dosarul de terorism cam repede, fără a găsi teroristul (hm, sună cunoscut, așa-i?) – exact noi, care avem în legislația europeană principiul ”poluatorul plătește”;

8) voi plăti taxa pe carbon când războaiele de prin lume nu se vor mai finanța din bani publici. Dacă se introduce taxa pe carbon, asta înseamnă bani colectați la stat, din care ar putea fi finanțate pachete de ajutor militar în diverse conflicte pe ici și pe colo, așa cum se întâmplă acum. Să ne înțelegem: un război, fie și la scară mică, depășește inimaginabil de mult emisiile de gaze cu efect de seră, poluarea solului, a aerului și a apei, încărcarea solului și apei cu metale grele și cu substanțe petroliere, decât ceea ce ar putea genera zona respectivă în condiții de pace. Deci eu nu plătesc taxa pe carbon, ca din banii respectivi să fie produsă poluare infinit mai mare decât ceea ce produc eu. Cu alte cuvinte, nu plătesc pentru poluare pentru că am acceptat să mă consider vinovat de poluare, ca unii să hotărască faptul că e acceptabilă o poluare mult mai mare, dacă interesele (machiavelice) o cer, fără să simtă nicio cirtă de vinovăție față de mediu. Dacă suntem vinovați, suntem toți, nu doar unii;

Aceste condiționări nu le aduc pentru că nu îmi pasă de mediu, pentru că eu mi-am dedicat parcursul profesional conservării naturii și protecției mediului, ci le aduc pentru că simt o mare ipocrizie în toată povestea cu taxa pe carbon pentru gospodării.

Și iarăși zic, ca om care lucrez în domeniul protecției mediului, emisiile de dioxid de carbon de natură antropică nu sunt singurele forme de degradare a mediului. Poate este una dintre cele mai blânde forme posibile, penru că CO2 reprezintă baza vieții și a ecosistemelor. Cele mai agresive forme de degradare a mediului sunt: războiul, modificarea folosinței terenului, supraexploatarea resurselor regenerabile condiționat (apa, solul, lemnul, biodiversitatea etc), degradarea conectivității ecosistemelor, poluarea factorilor de mediu cu substanțe mult mai agresive și mai dăunătoare vieții decât dioxidul de carbon.

Și ca să spun una și mai directă: personal consider atenția obsesiv-compulsivă acordată schimbărilor climatice ca fiind chiar o distragere periculoasă a atenției de la forme mult mai agresive de degradare a mediului și care de multe ori îl afectează iremediabil. Măcar dioxidul de carbon reprezintă baza vieții, pentru că dioxidul de carbon intră în procesul de fotosinteză și introduce în rețelele trofice atomul de bază al vieții – carbonul. În schimb, pesticidele, produsele petroliere, plasticul sau substanțele radioactive – oricât am încerca, nu au nicio compatibilitate cu viața. Și pot continua mult pe tema aceasta, dar mă opresc aici.

Sper ca prin asta să nu dau vreo altă idee signorilor Pătlăgea de la nivel suprastatal de a pune noi biruri pe sătenii globali. Și sper ca noi, oamenii, să luăm măsuri inteligente – până la urmă – de protecție a mediului, fără instrumentarea grijii față de mediu pentru ceva hidos politic.