modulul de amartizare, pixabay

Materiale necesare: pentru jocul Modulul de amartizare fiecare echipa va primi cate un ou proaspat, 15-25 paie de supt, leucoplast sau banda adeziva, cate un sac de plastic de 60 L, care sa functioneze ca solul planetei Marte.

Durata estimata: 1 ora (inclusiv partea de debriefing).

Regulile jocului: Organizatorul va imparti participantii in 2 echipe (sau mai multe, pentru a nu depasi 5 participanti / echipa). O parte dintre participanti (tot 5) nu vor participa la joc ca atare, ci vor forma un juriu, care va desemna echipa castigatoare.

Jocul Modulul de amartizare pleaca de la ideea ca echipele care se intrec reprezinta potentiali subcontractori pentru NASA, pentru a realiza un modul de amartizare care sa duca cu succes o serie de instrumente de masura pe suprafata planetei Marte. Modulul de amartizare trebuie sa amartizeze cu succes (fara sa se sparga) pe suprafata planetei. Echipele se vor intrece in proiectarea, realizarea, promovarea si testarea modulului.

Proiectarea si realizarea se vor desfasura pe echipe. Apoi va urma etapa de promovare a produsului, scotand in evidenta avantajele acestuia (aici participantii vor da frau liber imaginatiei si tehnicilor de marketing si persuasiune). La final, va avea loc etapa de testare, cand organizatorul (contractorul, cum ar veni) va da drumul fiecarui modul de la 2 m, pentru a verifica rezistenta si calitatea produsului.

Castiga echipa a carui modul ramane intreg. La paritate, castiga echipa care a utilizat mai putine resurse (costa mai putin). Alternativ, castiga echipa care termina mai repede. Organizatorul va stabili regula de la inceput, in functie de nevoile contractorului (presiune financiara sau presiune temporala).

Rațiunea jocului: Jocul Modulul de amartizare intareste spiritul de echipa, dar si spiritul de competitie, imbunatateste comunicarea si coordonarea intre membrii echipei, construieste increderea intre membrii echipei, dezvolta perspicacitatea si creativitatea, dezvolta acel simt al echilibrului intre initiativa proprie si flexibilitate, intre atentia la initiativa / activitatea proprie si la modul in care aceasta se integreaza in demersul comun de proiectare, constructie si promovare. Jocul exerseaza si poate dezvolta tehnici de promovare a unui produs, de persuasiune, utile persoanelor care lucreaza in vanzari.

Concluzii (Debriefing): O serie de intrebari pot fi foarte utile in procesul internalizarii experientei acestui joc: Ce am invatat eu despre mine insumi ? Ce am invatat despre ceilalti ? Ce sentimente au trezit in mine reusita / esecul echipei ?  Daca am pierdut ca echipa, ce am putea face mai bine altadata ? Seamana jocul Modulul de amartizare cu locul meu de munca ? Dar cu viata in general ? Ce lucruri am invatat, care mi-a fi utile in activitatea de vanzari (daca lucrez in vanzari) ?

Ideea jocului este preluata din materialul 160 de activitati dinamice (jocuri) pentru team building (Derlogea si Bota, 2011).